joi, 28 februarie 2008

De ce nu e uşor să priveşti în ochi „Guvernul Tăriceanu II”


Ultima declaratie politica a domnului deputat Constantin Petrea
(citita in Camera Deputatilor, marti 26.02.2008)

Doamnelor şi domnilor,

 

       În tragedia antică actorii purtau pe tot timpul interpretării lor o mască. La sfârşit, în aplauzele publicului, aceştia renunţau la ea şi oamenii le puteau cunoaşte cu adevărat chipurile.

       Observând atitudinea Guvernului din ultima vreme, pot spune că acesta, presimţindu-şi ieşirea din scenă, şi-a scos deja masca. Această politică a fiscalităţii în avalanşă, a stoarcerii celor angajaţi prin biruri greu de suportat, scoate la iveală adevăratul chip al actualului guvern. Acum anunţă măsuri de reducere a contribuţiilor sociale, acum hotărăşte noi impozite fie pe venituri, fie pe avere. Dacă analizăm bine argumentele cu care actualul guvern îşi sprijină această atitudine împovărătoare, nu putem decât să găsim îndreptăţită eticheta de taxomanie. Urmăriţi presa din ultimele zile şi reacţia oamenilor din toată ţara şi o să vedeţi că nu este nicio exagerare în cuvintele mele.

       Auzim din partea guvernului fie că trebuie să ţinem pasul cu politica fiscală a Uniunii Europene, fie că “trebuie să aplicăm cu rigurozitate Codul Fiscal”. Dar de realităţile din economia noastră, de sărăcia crescândă a populaţiei, când mai ţinem cont? Guvernul a jucat o carte greşită: şi-a plănuit măriri de salarii şi pensii, nu pe baza unei sporiri reale a numărului de locuri de muncă şi pe prognozata creşterere economică, ci pe o disimulată politică fiscală în continuă gomflare. Această atitudine este de neacceptat şi lucrurile trebuie spuse foarte clar. Riscăm să ducem sistemul public în situaţia unei implozii. Una spune legea pensiilor când vorbeşte despre principiile sistemului public şi alta vedem în realitate.

       Statul s-a angajat să orienteze şi să garanteze” funcţionarea acestui sistem. Încotro îl orientează? În ritmul acesta al avalanşei de impozite, sistemul nu poate merge decât spre o cotă de avarie foarte gravă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă în România cotizarea persoanelor publice şi juridice la acest sistem nu ar fi fost obligatorie? Milioane de oameni, probabil, ar fi ajuns muritori de foame. Cu problema pensiilor nu e de glumă. E vremea ca „guvernul Tăriceanu II” să îşi asume hotărârile pe termen lung, chiar dacă timpul lui s-a scurs. Nu se poate să dai azi şi să tai mâine. Latinii aveau o vorbă: “Îţi dau ca să îmi dai”. Dar ei înţelegeau prin asta un schimb ocazional de servicii. Astăzi guvernul mimează o încurajare a prosperităţii şi îşi ascunde atitudinea de vameş, amăgind poporul prin măriri salariale urmate de impozitări şi creşteri ale preţurilor îngrijorătoare.        

       Cine nu s-a săturat oare să tot audă de creşterile nivelului de trai! Ei bine, nu putem să observăm decât că avem de-a face cu creşterea gradului de impozitare a nivelului de trai. 

      Doamnelor şi domnilor, de ce nu e uşor să priveşti în ochi acest guvern? De teamă, de teama de a nu fi minţiţi încă o dată. România nu merită aceasta. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 

Deputat Constantin Petrea (PD-L)

 

marți, 19 februarie 2008

Ma astept la vesti bune pentru miile de cetateni care au platit taxa de prima inmatriculare (deputat Constantin Petrea)


Dragi tecuceni si locuitori ai comunelor limitrofe,

      Am bucuria sa va anunt ca motiunea depusa de PD-L in data de 11.02.2008,  pentru anularea taxei de prima inmatriculare, a trecut astazi cu 158 de voturi "pentru", 89 voturi impotriva si 7 abtineri din 265. 
      In consecinta, ne asteptam ca cei dintre dumneavoastra care ati platit aceasta taxa sa fiti despagubiti cat mai curand.

Cu respect, 
deputat Constantin Petrea
 

joi, 14 februarie 2008

De ce dl deputat Constantin Petrea nu poate fi de acord cu taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule


Înca de anul trecut, dl deputat Constantin Petrea şi-a manifestat dezaprobarea faţă de taxa specială solicitată celor care şi-au achiziţionat auturisme noi sau din import. De aceea s-a alăturat iniţiatorilor propunerii legislative privind modificarea Legii nr.571/2003, Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare. 
În opinia domniei sale, taxa aceasta trebuie oprita, iar banii returnaţi imediat cetăţenilor. Şi aceasta nu doar pentru că la momentul introducerii ei aceasta se găsea in contradicţie cu Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeana, ci mai ales pentru ca nivelul sumelor a fost/este unul foarte ridicat. 
Aceasta noua povară fiscala putea fi fara indoiala evitată. Intrucât proiectul de lege a fost deja inaintat Senatului, dl deputat trage nădejde intr-o rezolvare benifica cetăţenilor români.

Deputatul tecucean Constantin Petrea sprijina imbunatatirea Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor



Dupa ce la sfârşitul anului 2007 dl deputat Constantin Petrea initia o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare şi propunere legislativă privind modificarea privind modificarea Legii nr.571/2003, Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, anul legislativ 2008 debutează bine cu o Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

     Dl. deputat Constantin Petrea, unul dintre iniţiatorii acestei propuneri, subscrie dorinţei comune de a veni în sprijinul cultelor recunoscute în furnizarea de asistenţă şi servicii sociale. 
     Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede ca statul sprijina activitatea cultelor recunoscute şi în calitatea de furnizor de servicii sociale, dar restricţionează activitatea acestora, reglementând numai serviciile în domeniul educaţiei.
      De aceea a devenit necesară o propunere legislativa care sa prevada ca:
"statul sprijina activitatea entitatilor administritative ale cultelor recunoscute, conform organizării şi funcţionării acestora, şi în calitate de furnizori de servicii sociale şi/sau autorizaţi în condiţiile legii". 

Actualmente propunerea se gaseste la Senat. O votare a ei ar putea oferi solutii reale in cazul multor probleme sociale recente. 

vineri, 8 februarie 2008

Dezbatere publica la Tecuci cu privire la legile educatiei


NOU!!!

Biroul parlamentar, deputat Constantin Petrea, dimpreuna cu Casa de Cultura invita comunitatea educationala din Tecuci si comunele limitrofe, alte institutii si persoane interesate de actualul pachet de legi ale educatiei, presa nationala si locala la o dezbatere publica foarte folositoare.


VINERI, 15 FEBRUARIE 2008, ORA 17, IN SALA STUDIO A CASEI DE CULTURA, ET. 1, SUNT ASTEPTATI LA UN DIALOG PUNCTUAL: EDUCATORI, PROFESORI, DIRECTORI DE SCOLI, INSPECTORI SCOLARI, MEMBRI SINDICALI, PERSONALUL AUXILIAR, PREOTI, POLITICIENI, ELEVI, STUDENTI, MASTERANZI, DOCTORANZI, DOCTORI IN STIINTE, TOTI CEI IMPLICATI SAU VIZATI DE ACESTE LEGI.

DEZBATEREA VA AVEA DOUA PARTI:
1. PREZENTAREA LEGILOR (IN SPECIAL A NOUTATILOR)
2 COMENTAREA LOR INTRU REDACTAREA UNOR DOCUMENTE CATRE MINISTERULU INVATAMANTULUI, COMISIILE PARLAMENTARE ABILITATE, PRESEDENTIE (DACA VA FI CAZUL)

Incepand de luni, Biroul parlamentar va emite oficial invitatii scrise. Multumim anticipat presei pentru sprijinul acordat popularizarii acestei activitati. 
VOM REVENI PE BLOG CU DETALII.