sâmbătă, 8 noiembrie 2008

"Vrem să întindem urgent o mână de ajutor bursierilor Erasmus", deputatul Constantin Petrea din Tecuci


Dragi tineri,


Discutând în mai multe rânduri cu studenţi care au fost plecaţi cu bursa Erasmus, am văzut că banii erau întotdeauna insuficienţi. Cei care nu găseau urgent resurse erau dispuşi să renunţe la plecare. Ştiu şi astfel de cazuri. De aceea, alături de colegi din PD-L, am trimis zilele acestea Senatului Propunerea legislativă pentru acordarea unor burse de studiu lunare studenţilor români ERASMUS. Ideea centrală e că Guvernul poate veni în completarea acestor burse Erasmus, în special în cazul studenţilor care provin din familii cu venituri reduse.

Dorim ca banii să nu mai fie o problemă pentru studenţii noştri.


Cu nădejdea că voi putea să vă aduc veşti bune,

al dvs. Constantin Petrea